When thoughts become words

….I met someone by accident…

Imi las cu durere umerii sa cada, ca si cum cea mai grea din poverile lumii ar fi asezata in spatele meu… si incerc din rasputeri ca fiecare gura de aer ce o respir sa nu rasune ca un oftat ce imi despica pieptul de durere… Nu e durere mai nimicitoare pt suflet ca lacrima ce o vars de dorul tau .. imi e atat de dor, incat fiecare particica a corpului meu…e in agonie. M-am trezit cu imaginea mea, copil fiind … cautandu-te prin casa si sarind de gatul tau, zvacnind de bucurie ca e ziua ta … A fost ziua ta si ieri … dar tot ce-mi era copilaresc, tot ce imi aducea un zambet in priviri si in suflet, acum nu a fost decat tristete….si dor. Am impartit ziua cu tine, cu flori si vorbe asa cum mereu te intrebai daca le voi spune…. Acum le-am spus … cerului si unei bucati de piatra rece ….. si unui inger…

Sa spun mi-e dor….e prea putin …

Daca as fi o zi a saptamanii :  As fi sambata sigur.

Daca as fi o parte a zilei: As fi noaptea

Daca as fi un film: As fi “Serendipity”

Daca as fi o pasare as fi un pescarus

Ultima carte citita: Fetele rele obtin ce vor, fetele bune nu pierd nimic.

Ce citesc acum: Secretul – Rhonda Byrne

Daca as fi o melodie as fi : Stuck in a moment – U2

Imi place sa ascult : Radio Guerilla, Coldplay, U2, Vama, Omul cu sobolani, Zoia, Morcheeba, Stereophonics, RHCP… lista e atat de lunga….Alternosfera, Pete Murray, Amy MacDonald, Norah Jones, Muse, Rolling Sones, Pearl Jam, Placebo, Roxette,

Beau cu placere: cafeaua dulce, sucul de portocale sau mere, sampania, vinul alb si dulce, sangria, crema de whishy, tequila (moderat)

Imi plac la nebunie: vara, marea, nisipul, vacantele cu prietenii, copii cand se joaca, drumurile de munte, serile calduroase de vara, focul de tabara, tenisii cei mai comozi, salopetele de blugi, esarfele, cerceii, tatuajele, copaceii mei bonsai, schimbarile, cartile, tinerii indragostiti, filmele romantice si comediile, programul discovery, testele de tot felul, blogurile unor oameni isteti, flirturile, visele color, unghiile lungi si frumoase, concertele, rasariturile de soare, la fel si apusurile, ciocolata alba, fructele de mare…

Imi e teama de sobolani si gandaci, de cutremur sau alte catastrofe naturale, stomatolog, de a nu avea copii, cancer,  teama sa nu imi pierd vazul …

Nu plec niciodata de acasa fara : telefon, chei, bani, mp3.

Sporturi-jocuri : As alerga intr-una, dar nu numai, deci : jogging, inot, tenis, ski, baschet, role, patinaj, atletism, jocurile Wii, sahul, remi, carti (poker, rentz, wist), adevar sau provocare

Ma intristeaza: oamenii bolnavi, saracia, animalele abandonate, superficialitatea oamenilor, barbatii care mint cu seninatate

Ma enerveaza: minciuna, falsitatea, ipocrizia, mitocania, lipsa de respect, sfidarea, aroganta, lipsa de comunicare, cei fara 7 ani de acasa, tupeul, betivii, oamenii care pun etichete, cei care nu vad mai mult de aspectul fizic, cei care jignesc intentionat, cei care vor sa para superiori, cei care te trag de mana si iti urla in ureche ca ai gresit in loc sa iti sopteasca, cei care se bucura de raul altora.

Imi pierd controlul : cand sunt acuzata pe nedrept

Plang : cand sunt trista, cand imi e dor, cand ma uit la filme

Imi pare rau : ca nu alerg mai mult, ca nu scriu mai des, ca am ranit si am fost ranita si nu mi-am cerut/ne-am cerut iertare,, ca nu spun “mi-e dor” mai des, ca mi-am pierdut prieteni, ca sunt orgolioasa, ca nu spun intotdeauna ce simt, ca prefer sa fiu corecta decat sa fiu egoista, ca prefer sa ma inchid in mine decat sa ranesc pe cineva, ca uneori iubesc ca un copil, imi pare rau ca am doua pasari la mine in camera care imi gauresc timpanul

Imi lipseste enorm : MAMA

Sunt trista cand: pierd, cand e cerul cenusiu, cand ma cert cu prietenii, cand iubesc si nu sunt iubita si cand sunt iubita dar nu iubesc inapoi, cand ma uit in spate si descopar lucruri care nu le-am facut la timpul potrivit, cand imi mor pestii

Zambesc : la prima ora cand vad ca e soare, cand vad pe cineva drag, cand iubesc, cand vorbesc cu prietenii, cand am aparatul foto legat de gat, cand sunt multumita de ce am fotografiat, cand catelul meu ma trezeste dimineata (nu, chiar nu ma pot supara pe ea atunci), cand incepe o melodie pe care am trait ceva frumos, cand primesc complimente

Cand iubesc : sunt fericita, nu dorm, scriu mult, ascult melodii vesele, alerg, sunt mai frumoasa, am fluturasi in stomac, rosesc, imi e cald (la propriu) ), visez color, fac obsesii din sms-uri, am emotii cand aud telefonul, personalizez (poza, melodia care suna), nu am pofta de mancare.

Mi-ar placea : sa ajung la un concert U2, sa iau lectii de dans, sa invat sa cant la un instrument, sa calatoresc mai mult, sa organizez o petrecere surpriza si sa mi se faca una, sa ma urc in masina si sa plec undeva, doar eu cainele si aparatul meu, sa dansez pe plaja la rasarit, sa iert mai usor, sa citesc mai mult, sa te gasesc…

As fi vrut sa nu am: deceptii in dragoste, regrete, sprancene prea subtiri, datorii, un singur job, 5 kg in plus, cei doi papagali la mine in camera

As fi vrut sa am : cativa centimentri in plus in inaltime, dinti mai buni, mai mult curaj, doi catei,  barbatul vietii langa mine, un copil, o familie mai unita, o casa, un spirit  afacerist.

Daca as avea o putere supraomneasca : Mi-ar placea sa citesc ganduri

I know that you don’t
Know that I know what you know
We’ve got secrets between us that
Nobody else would believe if we told them
So let the stars align
And let the water make wine ’cause
Broken souls will become whole tonight, oh tonight
We know it’s right so

(Chorus)
Lift your eyes and let me in
‘Cause baby I’m an alien like you
Would you ever wake at night and realize
The reason why you knew me then
Is maybe I’m an alien too
Would you ever let me be an alien with you

I know that believing
Is hard with the feeling
That home must be millions and millions of light years away
So let the heavens flare
And let’s not be scared, ’cause
We know love’s a world above this one
It’s like the sun so

(Chorus)
Lift your eyes and let me in
‘Cause baby I’m an alien like you
Would you ever wake at night and realize
The reason why you knew me then
Is maybe I’m an alien too
Would you ever let me be an alien with you

The days of solitude are gone
Because we’ve both spent way too long
Hearing voices on the radio
And we can’t let anybody know
No we can’t let anybody know

(Chorus)
Lift your eyes and let me in
‘Cause baby I’m an alien like you
Would you ever wake at night and realize
The reason why you knew me then
Is maybe I’m an alien too
Would you ever let me be an alien…
Lift your eyes and let me in
‘Cause baby I’m an alien like you
Would you ever let me be an alien…

…. si ma intreb cand o sa intalnesc si eu “alien-ul” potrivit pt mine …

Odata cu fiecare inceput de vara, visez ca iubesc … visez la nopti cu luna plina, prin parcuri pustii, cutreierate alaturi de el….brat la brat, un tablou epic, pe margine de lac… noi doi si luna care se oglindeste in apele linistite ale lacului Titan etc, etc…etc. Am visat de atatea ori incat acum, daca s-ar intampla as fugi mancand pamantul. E ca si cum, as manca zilnic zilnic aceeasi mancare,  pana intr-o zi….cand ajung la niste prieteni in vizita si surpriza, la masa chiar felul meu “preferat”. Numai! Mi-a ajuns! Refuz sa mai visez dulcegarii, refuz sa mai astept, refuz sa mai sper … renunt si la speranta, da…aia ultima care moare pt ca sincer… imi e greata si sunt satula! Si culmea e, ca nu sunt trista … sunt vesela… imi e cald, e vara, de ce naiba mi-as dori un corp cu temperatura ridicata lipit de mine pe canicula asta … Nu, nu imi doresc ( mint, putin… ) )…  Sunt vesela pt ca am gravitat atata timp in jurul unor iubiri fantasmagorice, incat efectul halucinant a explodat si in mintea mea… si in ametirea aceea nebuna, am descoperit ca pot zambi si fara sa am alaturi un barbat cu 37 de grade temperatura imprastiate pe 180cm inaltime…. Gata! Am hotarat ca imi e cald si atunci cand sunt toropita de caldura, creierul meu semi-topit nu poate declansa batai nebune de inima si cete de hormoni dupa 10 seara … Nu poate! Asa ca, adio Tudor Chirila cu piesa ta cu tot…. ma despart cu greu, dar vara asta … nu o sa ma indragostesc … ))

E cald rau la etajul 8 … atat mai pot sa spun….caldura mare mon cher ….

P.S – Si cum ma plangeam eu asa, de caldura si de abandon in fata iubirii … dintr-o data … s-a facut racoare, a inceput sa bata un vant rece, copacii fosnesc, frunzele cad, norii au acoperit o parte din cer, parca vine furtuna… Sa fie oare un semn? ))))

…ma reeduc… cedez, zambesc, compromit. Singuratatea are darul de a inrai oamenii,

ne obliga sa ridicam ziduri de 2 ori mai inalte, sa gandim de 2 ori inainte de a face

ceva, de a fi ca niste catelusi mititei care latra mult. In urma cu cateva zile, am spus

pana aici. De azi, fac compromisuri. SI uite asa, mi-am plecat coarnele de capricorn

pe spate, mi-am netezit orgoliul si mi-am propus sa nu fug… macar o zi. Am rezistat

vreo 4 ore (cine stie, stie :p), am rezistat eroic chiar, dar … pana la urma, copitele

mele m-au purtat asa rapid, de nici propria mea umbra nu a putut sa ma ajunga. Nu

pot mai mult, am incercat …. nu pot.

Vorba cantecului…..azi nu, poate maine, dar nici  asta nu o cred …. )

“Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.”

… am uitat sa ma bucur de lucrurile marunte, fiind mereu in asteptarea unei intamplari marete, a unei

iubiri fara margini, al unui rasarit plin de culoare, a unei zile de execeptie…

uit sa ma bucur de fiecare moment separat, fara sa caut sa imi dau seama ce va urma…  dar cu fiecare

ploaie, imi propun sa simt mai mult, mai intens, mai des, mai irational decat pana acum … Ma bucur

cand ploua, imi place sa ma plimb prin ploaie, sa imi ridic  fata spre cer si sa ma las biciuita de

picaturile reci… imi plac picaturile de apa ce aluneca de pe suvite de par, pe umeri … trasand drumuri

micute doar de ele stiute… imi place mirosul de proaspat, de nou, de curat …

… iubesc ploaia. Ma face sa imi doresc saruturi nebune si imbratisari pasionale, ascunse printre

umbrele lungi ale unor stradute intunecate … imi vine sa iubesc … si sa seduc … sa te seduc …  Ahhh,

atat as vrea sa poti intelege….

Pentru ca am avut ce poza, lumina buna si chef … ieri la evenimentul XS (noul membru al familie Winston), am profitat de ocazie si am scos de la “naftalina” aparatul…my sweet baby.  Voila ce a iesit! ….si mai sunttt multeeee multe si frumoase in curs de postare …

Nu odata mi s-a intamplat sa ma plimb printre randurile unei librarii si sa imi sara in ochi o carte cu coperti colorate sau mai ciudate si tocmai din acelasi motiv sa nu o cumpar.  “Mananca, roaga-te, iubeste”  de Elisabeth Gilbert, a fost una din cartile acelea peste care mi-am trecut privirea, am zambit si am mers mai departe.  Copertile chiar nu au fost alese potrivit dupa parerea mea si nu numai.   M-am intersectat de cateva ori bune cu cartea, pana acum cateva zile cand m-am oprit in fata unui mic magazin cu carti si dupa ce am rasfoit dezinteresata cateva carti filozofice si cateva love story :p, am intrebat daca nu au cumva aceasta carte. Spre norocul meu, chiar o aveau, asa ca am cumparat-o fara sa clipesc. Spun spre norocul meu, pentru ca am citit-o aproape pe nerasuflate si mi-a umplut sufletul de bucurie. E o carte minunata care merita citita. Recomandarea mea ar fi, sa nu cumparati varianta tradusa in romana, pentru ca isi pierde jumatate din farmec, la fel ca orice alta carte tradusa, dar in ambele variante merita un loc in biblioteca.

Si asa cum unei carti vandute in 5 milioane de exemplare ii sta bine, in cel mai scurt timp va aparea si filmul pe care abia il astept…

“Uneori fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi”.      Asta se intampla cu aceasta carte… descoperirile personale ale lui Liz devin si alte tale ca cititor…. Mai jos sunt alte cateva citate care mie mi-au placut … As fi citat toata cartea daca as fi avut cum….

“…Destinul e si el tot o relatie – o harjoana intre gratia divina si efortul dedicat al fiecaruia. Nu ai niciun control peste jumatate din el; iar cealalta jumatate e cu totul in mainile tale, iar actiunile pe care le intreprinzi au consecinte cuantificabile. Omul nu e nicio marioneta in mainile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e cate putin din fiecare. Galopam prin viata ca niste acrobati de circ, cu picioarele sprijinite pe spinarile a doi cai care alearga unul langa celalalt, un picior pe calul numit „destin”, celalalt pe calul numit „liberul-arbitru”. Si intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem in fiecare zi e: cum ii deosebim intre ei?Pe care din cei doi cai trebuie sa-l lasam in pace, nefacandu-ne griji din cauza lui, pentru ca oricum nu-l putem controla? Pe care trebuie sa-l strunim din toate puterile?

Cand vine vorba de soarta mea, sunt foarte putine aspecte pe care nu le pot controla; dar sunt foarte multe lucruri care-mi cad mie in grija. E de datoria mea sa cumpar anumite bilete la loterie, sporindu-mi in felul asta sansele de a fi multumita.
Eu decid cum imi petrec timpul, cu cine intreactionez, cu cine imi impart corpul si viata si energia si banii…si, cel mai important, eu imi aleg CE gandesc…”

„Oare îţi poţi clădi viaţa în aşa fel încât să armonizezi lucruri care la prima vedere par absolut incompatibile, fără să excluzi nimic din ceea ce-ţi poate oferi lumea“.

„ Am fost înşelată, judecată, tatuată, dar sunt în picioare şi nu mă dau bătută“

„ Am trecut şi eu pe acolo….Când eşti pierdut în durere ca într-o adevărată pădure, nu-ţi poţi imagina că ai putea vreodată să găseşti drumul care te duce afară, către un loc mai bun. Dar, dacă cineva te poate asigura că şi el a trecut prin acel loc şi a reuşit să iasă de acolo, lucrul acesta poate aduce câteodată un strop de speranţă“

„ E mai bine să-ţi urmezi propriul destin imperfect decât să trăieşti o imitaţie perfectă a vieţii altcuiva“

„Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ţi-e dat să o întâlneşti în viaţă, pentru că-ţi dărâmă toate prejudecăţile şi te obligă să te trezeşti“

„Sufletele acestea pereche ne apar în viaţă tocmai pentru ca noi să putem descoperii alte forţe ale propriei noastre persoane. După care pleacă“

„Nu tebuie să-ţi îngădui niciodată să te prăbuşeşti, pentru că dacă faci asta vei avea tendinţa s-o tot repeţi. Trebuie să te mobilizezi să rămâi puternic“

„Acum eşti un om ca oricare altul, ducându-ţi traiul obişnuit, şi deodată, deşi nu s-a schimbat nimic, te simţi atras de graţia divină, eşti copleşit de uimire, explodezi de fericire. Fără nici un motiv, totul a devenit perfect….”

„ Rezolvă-ţi acum problemele, pentru că altfel vei avea de înfruntat consecinţele lor mai târziu, când vei strica din nou totul“.

“Întoarce-te mereu în centrul inimii tale, acolo sigur vei găsi, de fiecare dată, pacea“.

Nu m-am incadrat bine in  randul lumii,  am bantuit pe carari care au dus nicaieri, am ratacit in paduri in care mirosul de pin s-a scuturat de mult,  nu m-am zbatut sa intorc bani cu lopata nici sa imi aleg jumatatea in functie de alte considerente fata de cele in care inima mea batea doar pentru el…cu toate ca as fi putut. Mi-am presarat sperantele pe aripi de poveste si am asteptat … si m-am lasat sa fiu…altfel fata de restul lumii, pentru ca sunt sigura ca intr-o zi o sa dau nas in nas cu povestea mea. Mi-am incarcat bateriile cu franturi de iubire, in care m-am mintit ca totul va fi bine… Si nu mi-a fost, dar asa am putut sa sper mai departe… Si incerc mai departe sa ignor comentariile rautacioase si aluziile femeilor, care in pofida faptului ca s-au multumit prea devreme cu prea putin, acum isi etaleaza plictisite bijuteria prafuita ce le inconjoara degetul inelar… Am fost acolo si eu. In aceeasi “semi-casatorie” adolescentina, in care mi-am pierdut mintile ani la randul, iubind si plangand si alergand iar in bratele lui, si am jurat ca prima iubire va fi si ultima, am jurat printre lacrimi de dor si sms-uri incarcate de declaratii, pana intr-o zi … cand nu am mai putut sa promit. As fi putut sa fiu, femeia care azi isi plimba cu pasi marunti copilul in parcul Titan, as fi putut sa ma multumesc cu o iubire consumata prea devreme, as fi putut sa fiu mai putin capricorn si sa imi las  spasita coarnele pe spate si in loc sa ma avant cu copitele tropaind in fata, sa ma retrag, plecand capul in fata omului caruia printre dinti, incercam sa ii dau dreptate.

M-am abatut de la drum, pentru ca inca mai sper sa gasesc iubirea de basm pe care o citeam cand eram mica, pentru ca refuz sa adorm in brate straine, refuz sa ma ghemuiesc la pieptul unor oameni ale caror inimi bat doar pentru o alta zi… pentru ca refuz sa ma simt singura in doi si refuz sa ma prefac doar ca sa fiu in rand cu lumea…

“Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le tot dea intruna lamuriri”

- Sunt aici, zise vocea, sub pom, sub măr.
- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti foarte drăguţă…
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, îi propuse micul prinţ. Sunt aşa de trist…
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt domesticită.
- Ah! Pardon, zise micul prinţ.
Dar după ce se gîndi, adăugă:
- Ce înseamnă “domesticit”?
- Tu nu eşti de pe aici, spuse vulpea, ce cauţi tu?
- Caut oamenii, spuse micul prinţ. Ce înseamnă “a domestici”?
- Oamenii, spuse vulpea, au puşti şi vînează. E foarte neplăcut. Dar
cresc şi pui de găină. Ăsta e singurul lor interes. Tu cauţi pui?

- Nu, spuse micul prinţ. Eu caut prieteni. Ce înseamnă “a domestici”?
- E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Înseamnă “a crea legături…”
- A crea legături?
- Bineînţeles, spuse vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decît un
băieţel care se aseamănă perfect cu oricare altul dintr-o sută de mii
de băieţei. Şi eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu nu ai nevoie de
mine. Eu nu sunt pentru tine decît o vulpe ca o sută de mii altele. Dar
dacă tu mă domesticeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi
pentru mine unic în lume. Eu voi fi pentru tine unică pe lume…
- Încep să înţeleg, zise micul prinţ. Este o floare… cred că ea m-a domesticit.
- E posibil, spuse vulpea. Pe Pămînt se întîmplă tot felul de lucruri…
- Oh! Asta nu e pe Pămînt, spuse Micul prinţ. Vulpea păru foarte intrigată:
- Pe o altă planetă?
- Da.
- Există vînători pe planeta aceea?
- Nu.
- Sună interesant. Dar pui?
- Nu.
- Nimic nu este perfect, suspină vulpea.
Dar reveni la ideea sa:
- Viata mea e monotonă. Eu vînez pui, oamenii mă vînează pe mine. Toţi
puii se aseamănă şi toţi oamenii sunt la fel. Deci mă cam plictisesc.
Dar dacă tu mă domesticeşti, viaţa mea va fi cu totul alta, luminoasă.
Aş cunoaşte un zgomot de pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalţi
paşi mă fac să intru sub pămînt. Al tău mă va chema afară, ca o muzică.
Şi încă ceva! Priveşte, vezi acolo cîmpurile cu grîu? Eu nu mănînc
pîine. Grîul este inutil pentru mine. Cîmpurile de grîu nu înseamnă
nimic pentru mine. Şi asta e trist! Dar tu ai părul blond, aurit.
Atunci cînd tu mă vei fi domesticit va fi minunat. Grîul, care este
auriu, îmi va aminti de tine. Şi îmi va plăcea zgomotul vîntului prin
grîu…
Vulpea tăcu şi îl privi îndelung pe micul prinţ:
- Te rog… domesticeşte-mă! spuse ea.
- Aş vrea mult, răspunse micul prinţ, dar nu am prea mult timp. Am de găsit prieteni şi multe lucruri de cunoscut.
- Nu cunoşti decît lucrurile pe care le domesticeşti, spuse vulpea.
Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără de la negustori
lucruri făcute de-a gata. Dar cum nu există negustori care să vîndă
prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten,
domesticeşte-mă.
- Ce trebuie făcut? spuse micul prinţ.
- Trebuie să fii foarte răbdător, răspunse vulpea. Te vei aşeza mai
întîi ceva mai departe de mine, cam aşa, în iarbă. Te voi privi cu
coada ochiului şi tu nu vei zice nimic. Vorbirea e izvor de
neînţelegeri. Dar în fiecare zi te vei putea aşeza ceva mai aproape…
- A doua zi micul prinţ reveni.

- Ar fi fost mai bine să fi revenit la aceeaşi oră, spuse vulpea.
Dacă vii, de exemplu, la ora patru după-amiaza, voi începe să fiu
fericită de la ora trei chiar. Cu cît timpul va trece, cu atît voi fi
mai fericită. La ora patru voi fi agitată şi neliniştită; voi descoperi
fericirea! Dar dacă vii fără nici o socoteală, nu voi şti la ce oră să
îmi pregătesc inima… trebuie ritualuri.
- Ce este un ritual? zise micul prinţ.
- E ceva cu totul uitat, spuse vulpea. Este ceva care face ca o zi sa
fie diferită de alte zile, o oră de alte ore. Există un ritual, spre
exemplu, la vînătorii mei. Ei dansează joia cu fetele din sat. Atunci
joia este o zi minunată! Mă duc să mă plimb pînă în vii. Dacă vînătorii
ar dansa nu se ştie cînd, zilele ar fi toate la fel şi eu nu aş avea
deloc vacanţă.
Astfel, micul prinţ o domestici pe vulpe. Dar o dată şi o dată, ora plecării fu aproape:
- Ah! făcu vulpea… voi plînge.
- E vina ta, zise micul prinţ, eu nu ţi-aş fi dorit răul, dar tu ai vrut să te domesticesc…
- Bineînţeles, spuse vulpea.
- Dar tu o să plîngi! zise micul prinţ.
- Bineînţeles, răspunse vulpea.
- Atunci nu cîştigi nimic din asta!
- Ba cîştig, zise vulpea, gîndeşte-te la culoarea grîului.
Apoi adaugă:
- Mergi să revezi trandafirii. Vei înţelege că al tău este unic pe
lume. Vei reveni să îmi spui adio, iar eu îţi voi face cadou un secret.
Micul prinţ plecă să revadă trandafirii.
- Voi nu sunteţi deloc la fel ca trandafirul meu, voi nu reprezentaţi
nimic pentru mine, spuse el. Nimeni nu v-a domesticit şi nici voi nu
aţi domesticit pe nimeni. Voi sunteţi precum era vulpea mea. Nu era
decît o vulpe ca oricare alta dintr-o sută de mii. Dar eu mi-am făcut-o
prietenă şi acum este unică în lume.
Trandafirii erau stînjeniţi.
- Voi sunteţi frumoşi, dar sunteţi goi de înţelesuri, le mai spuse. Nu
e nici un motiv să mori pentru voi. Bineînţeles, pentru un trecător
obişnuit, trandafirul meu este la fel ca voi. Dar el singur este mai
important decît voi toţi la un loc, pentru că el este cel pe care l-am
udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit cu paravanul. Pentru
că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de două-trei cît să
aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat
plîngîndu-se, ori lăudîndu-se, ori, uneori, chiar tăcînd. Pentru că
este trandafirul meu.
Apoi reveni la vulpe:
- Adio, îi spuse el…
- Adio, spuse vulpea. Iată secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi
bine decît cu inima. Ceea ce este important nu se arată ochilor.
- Ceea ce este important nu se arată ochilor, repetă micul prinţ, ca să îşi aducă aminte.
- Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face atît de important.
- Timpul pe care l-am petrecut cu trandafirul meu…repetă micul prinţ, ca să îşi aducă aminte.
- Oamenii au uitat acest adevăr, zise vulpea. Dar tu nu trebuie să
uiţi. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai
domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tău…
- Sunt răspunzător de trandafirul meu… repetă micul prinţ, ca să-şi aducă aminte.”

Niciodata nu o sa ma satur de citit Micul Print. Am senzatia ca de fiecare data cand o recitesc, este o alta poveste…dar la fel, odata cu fiecare citire, discutia dintre el si vulpe, imi ajunge drept la suflet. E o poveste pentru oameni mari, pentru cei care isi uita valorile, pentru cei care s-au pierdut, pentru cei care nu si-au educat bine inima …sa simta, pentru cei care atunci cand se gandesc la copilarie, isi imagineaza sotronul si alte jocuri, nu isi amintesc cat de curati eram sufleteste, cat de cinstiti, cum cautam sa facem binele, cum ne doream sa fim doctori, ca sa ii ajutam pe altii …. Am uitat sa fim buni! Am uitat sa oferim mai mult, pentru ca suntem prea ocupati ridicand ziduri in jurul nostru ….

U2

We crossed the line
Who pushed who over?
It doesn’t matter to you
It matters to me
We’re cut adrift
We’re still floating
I’m only hanging on
To watch you go down
My love

I disappeared in you
You disappeared from me
I gave you everything you ever wanted
It wasn’t what you wanted

The men who love you, you hate the most
They pass RIGHT through you like a ghost
They look for you, but your spirit is in the air
Baby, you’re nowhere

Oh…love…
You say in love there are no rules
Oh…love…
Sweetheart,
You’re so cruel

Desparation is a tender trap
It gets you every time
You put your lips to her lips
To stop the lie

Her skin is pale like God’s only dove
Screams like an angel for your love
Then she makes you watch her from above
And you need her like a drug

Oh…love…
You say in love there are no rules
Oh…love…
Sweetheart,
You’re so cruel

She wears my love like a see-through dress
Her lips say one thing
Her movements something else
Oh love, like a screaming flower
Love…dying every hour…love

You don’t know if it’s fear or desire
Danger the drug that takes you higher
Head in heaven, fingers in the mire

Her heart is racing, you can’t keep up
The night is bleeding like a cut
Between the horses of love and lust
We are trampled underfoot

Oh…love… You say in love there are no rules
Oh…love…
Sweetheart,
You’re so cruel

Oh…love…
To stay with you I’d be a fool
Sweetheart
You’re so cruel

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume                               
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

(Totusi, iubirea – Adrian Paunescu)

Am ajuns in seara asta acasa, dupa munca… si ca de obicei am deschis o pagina in word, pregatita sa imi descarc sufletul, sa imi plang deceptiile, sa strig cerului problemele ce imi apasa mintea. Si cum asteptam nerabdatoare cuvintele sa apara am zis ca ar fi ok un fundal muzical, asa ca pornesc guerilla, imi pun castile pe urechi si din greseala am ajuns drept pe kiss fm… Nu mi s-a parut nimic aiurea pana cand nu au inceput reclamele, dar nu aici vreau sa ajung. Era inceputa o emisiune, nu stiu exact cum se numeste, ideea e ca a sunat un baiat, de 20 de ani cu o voce grava si matura, mult prea matura pt un tanar la inceput de drum. Numele lui Alin.  Casatorit de un an de zile, sotia lui insarcinata in 6-7 luni. Pana acum, exceptand faptul ca si-a pus priostriile mult prea devreme, nimic deosebit. A continuat cu faptul ca locuiesc intr-un apartament, impreuna cu sora ei, care datorita unor probleme financiare nu poate sta in alta parte si au luat-o sub aripa lor ocrotitoare. Ce oameni altruisti! Si de aici, incepe cu adevarat povestea. El lucra dupa-amiaza, sotia lui dimineata….si in timpul in care el era acasa, singur… si-a gasit  “änturaj”  cu sora sotiei…chiar sub acelasi acoperis.(wtf?!?!)

Aaaaa…..da….asa am ramas si eu! Cum mah nemernicule, cand sotia nu-i acasa…. Mrrr ….Si asta nu e tot. Cum ziceam mai sus, sotia era insarcinata in6-7 luni si ….de o luna jumatate,            surprizaaa….si cumnatica/amanta/viitoare mama a copilului lui! Si problema lui Alin, pentru ca totusi omul sunase pentru a cere un sfat, era ….ce sa faca????!?!?!?! Eu as fi avut cateva raspunsuri pentru el, dar prefer sa imi las blogul clean de vorbe obscene… Cei de la radio, au venit si ei cu niste raspunsuri nu foarte pertinente… probabil situatia tanarului i-a scos putin din minti si pe ei… si au fost fff retinuti. Cand cumnata, nu vrea sa faca un avort pentru ca e foarte indragostita de sotul sorei ei… ce ramane de facut? Clar toti 3….viitor toti 5, nu ar avea cum sa convietuiasa sub acelasi acoperis…:)) Cred ca nici legal nu e … :p

Si uite asa, dintr-o data …problemele mele existentiale s-au diminuat, parca nici dracul nu mai e asa de negru si nici singuratatea asa de trista….

Sunt de acord ca oamenii mai gresesc, mai cedeaza ispitei, mai calca stramb, mai…nu stiu, cauta altceva fata de ce au acasa, dar in povestea asta totul e la superlativ… !!! Desigur, puterea seductiei e wow…  dar totusi … e putin gretoasa toata aventura asta, cel putin pentru mine….

Indiferent cate vesminte care mai de care mai diferite si cate masti cu puf si pene colorate as purta, in interior intotdeauna voi ramane la fel. Ani la randul am incercat, sa par asa cum alti au vrut sa ma vada, pentru ca eu aveam nevoia de schimbare iar cei din jurul meu aveau nevoia sa ma simta puternica, sau nebuna, sau la femme fatale, sau copilul care are nevoie de atentie. Mi-as fi dorit sa fiu cate putin din toate chipurile care le-am purtat, mi-as fi dorit sa am mai mult curaj, o farama in plus de indrazneala sunt sigura ca nu mi-ar strica, mi-as fi dorit sa fiu in atatea feluri incat ceea ce ma defineste sa fie ultima masca purtata vreodata.

Si revenind la ceea ce sunt, lasand deoparte dorintele nebune de a intra in alte haine si de a juca roluri care nici macar nu ma completeaza, cred ca intotdeauna voi ramane o visatoare. Si nu pentru nenumaratele vise care le am, ci pentru faptul ca odata cu fiecare lucru frumos care mi se intampla, ajung sa construiesc o nebunie de poveste in jurul lui, un ideal cateodata imposibil de atins. Azi dimineata, dupa o avalansa de senzatii care mai de care mai fierbinti, sau mai reci, in functie de voia frisoanelor mele, la ora 06:12 … am trait cel mai frumos rasarit. Nu as putea gasi toate cuvintele potrivite pentru a descrie invazia de culori, nebunia halucinanta de portocaliu si galben si cald si dulce…. As fi putut sari din pat si sa pun mana pe aparat pentru cateva cadre unde in prim plan ar fi iesit minunatele cabluri ce leaga blocul meu de alte blocuri (niciodata nu o sa stiu exact ce leaga ele de fapt). Asa ca am preferat sa raman in pat, complet absorbita de nasterea soarelul chiar in propria mea camera… si mi-am imaginat vise in care erai si tu, eram si eu … si amandoi ne bucuram de acelasi rasarit. Imi e dor de tine. Imi lipseste faptul ca printre toate momentele noastre nu am prins niciun rasarit impreuna… Dar nu o sa merg acum in directia asta, chiar daca gandurile imi sunt pline de doruri dedicate tie, chiar daca in spatele meu atarna agatate de un colt atatea scrisori care incep cu “dragul meu” … “imi e dor…..” …. chiar daca in visele mele abia mai au loc alte povesti, care sa nu iti apartina …

Cateodata imi vine sa te scot din vis si sa te scutur de toate rautatile …ca apoi sa te pot imbratisa puternic, asa cum mi-a lipsit sa o fac. Sa ma arunc maimuteste de gatul tau si in acorduri invatate pe dinafara.. sa nu ne rostim niciun cuvant. Sa ramanem amestecati ca si cum ne-am apartine unul altuia, ca si cum ne-am apartinut dintotdeauna…  ca intr-un vis.  Imi e dor de visele in care improvizam scenarii cu noi … dar si mai tare imi lipsesc visele pe care nu le-am visat, acele momente ale noastre, cand dupa lungi cautari cu privirea ne regaseam in colturi diferite, si traversand toata incaperea ne intalneam la mijloc, (acolo….pe unde toata lumea trece… )  Si te simteam doar al meu si eram doar a ta …  pret de o melodie….

Cateodata te gandesc mai mult decat cuvintele pot exprima, si atunci imi caut inspirate rasfoind bloguri aleatorii in care ele, ca niste pasarele ranite isi ciripesc dorul si iubirea franta pe picior de plecare…si caut asemanari, caut sa ne regsesc pe noi, printre randuri imbibate cu lacrimi. Dar nu suntem. Noi nu ne-am plans niciodata…

La fiecare inceput de primavara, imi propun schimbari. Sunt fan schimbari. Nu suport sa ajung sa ma plictisesc chiar de mine (petrecem mult timp impreuna ). Cel putin de 2 ori pe an, schimb tunsoarea, macar odata culoarea, de 3 ori stilul muzical, clubul favorit, hobby-ul, oamenii cu care vorbesc, nu stiu, schimb tot ce pot fara sa ma pierd de ceea ce ma defineste …Se spune ca in viata trebuie sa fi incercat orice macar odata….In parerea lui Mae West…lucrurile stau asa : “I’ll try anything once, twice if I like it, three times to make sure.” Imi place cum suna asta si cred ca am suficient curaj incat sa incerc…aproape orice macar odata…Sau cel putin asa imi place sa cred. Un mesaj f dragut il are urmatorul filmulet… care m-a influentat putin pentru acest post. Si desigur acum ma intreb, cu ce provocari as putea continua primavara asta … si ce as putea schimba … 

Voi ce ati schimba?

Melodia care imi aduce un zambet pe buze in primavara asta inghetata ….

Gypsy
Broke my heart
On the road
Spent the weekend
Sewing the pieces back on

Friends and thoughts pass me by
Walking gets too boring
When you learn how to fly

Not the homecoming kind
Take the top off
And who knows what you might find

Won’t confess all my sins
You can bet I’ll try it
But I can’t always win

Chorus

‘Cause I’m a gypsy
Are you coming with me?
I might steal your clothes
And wear them if they fit me
I never made agreements
Just like a gypsy
And I won’t back down
‘Cause life’s already bit me
And I won’t cry
I’m too young to die
If you’re gonna quit me
‘Cause I’m a gypsy

(‘Cause I’m a gypsy)

Verse 2

I can’t hide
what I’ve done
Scars remind me
Of just how far that I’ve come
To whom it may concern
Only run with scissors
When you want to get hurt

Chorus

I said hey you
You’re no fool
If you say ‘NO’
Ain’t it just the way life goes?
People fear what they don’t know
Come along for the ride, Oh yeah
Come along for the ride, whoo-hoo

E inceput de primavara, ( cu toate ca daca privim putin pe geam am spune ca a revenit iarna), chiar suntem in luna Martie… si pentru ca pana pe 8 Martie orice fata ar trebui sa primeasca cel putin un martisor sau o floare, de ce sa nu fie ceva mai mult de atat? Fie ca e mama, fiica, sefa, colega, iubita, prietena, oricare din ele merita un moment special care sa o surpinda placut, la munca sau acasa. Pentru asta au aparut si la noi, din ce in ce mai multe servicii de livrat flori. Nu multi apeleaza la ele, nu stiu exact din ce motive, sunt destul de multi barbati care tin gresit un buchet de flori sau il ofera mai stangaci ca in scoala primara , iar un cosulet cochet cu flori, livrat acasa poate fi o surpriza exceptionala. Desigur, parca si aud niste voci in ceafa care maraie pe sub mustati: “o floare oferita personal este mult mai deosebita …. etc etc”, Perfect adevarat, nimeni nu spune ca floarea oferita in mod simbolic la prima intalnirfe ar trebui livrata de un agent. Dar, sunt sigura ca nu exista femeie pe lumea asta care sa nu fie profund impresionata de un buchet primavaratec adus la usa. So, baieti-barbati, iata o sugestie pentru un 8 martie in care femeia de langa voi, va simti ca este intradevar deosebita si unica.

Si in cazul in care nu va puteti decide in alegerea unei astfel de agentii, recomandarea mea este:

                LIVRARE FLORI

Stiti cum se intampla  sa vedem un film in copilarie si apoi sa tot incercam sa ne aducem aminte cum era filmul, dar cine juca in el, dar cum se numea actorul principal, orice mic detaliu legat de film, doar doar il mai vedem odata? Asa am patit eu cu urmatorul film Hachiko Monogatari… sansele sa imi amintesc ceva despre el erau cam mici, avand in vedere ca e un film japonez, la fel si actorii:P. Ideea e ca m-a impresionat tare filmul, fiind absolut innebunita dupa catei, filmul are un impact extraordinar, si razi si plangi si te minunezi.

Astazi am vazut Hachiko: A Dog’s Story, care este un remake dupa filmul japonez de care vorbeam mai sus, abia acum m-am documentat si se pare ca e dupa o poveste reala . Acum, le recomand pe amandoua….ce pot sa zic… Cred totusi ca originalul are un impact mai puternic, se poate sa fie insa putin mai greu de digerat datorita limbii. Oricum, luati-le, vizionati-le si luati-va un caine! Aaaa….si incepeti sa folositi metroul!

Aici sunt cateva detalii despre minunatul catel. Se pare ca are o statuie din bronz si in fiecare an devotamentul si  loialitatea acestuia e sarbatorita. Cine nu si-ar dori asa un catel?

Hmmm, un subiect destul de dezbatut, dar avand in vedere ca am depasit Valentines day + Dragobete fara nici un rand pe blog, am voie sa trec prin orice subiect vreau. So, exista sau nu exista prietenie intre un baiat si o fata? Toate relatiile sunt bazate pe un interes mai mult sau mai putin intim? Am sustinut intotdeauna sus si tare ca am prieteni baieti, fara beneficii, relatii de prietenie bazate pe sinceritate si respect reciproc. Oare e asa? Acum o buna perioada de timp un prieten imi tinea urmatoarea teorie: Orice relatie are ca baza prietenia si daca adaugam prieteniei niste sentimente mai puternice si un cadru mai intim deja avem un love story. Ce se intampla insa atunci cand intr-o relatie de prietenie, unul are sentimente mai speciale pt cel de langa? Mai e prietenia asa de sincera si curata cum ar trebui sa fie? Daca punem langa un zid cate doi cate doi asa zisii prieteni, am putea oare dintr-o privire sa punem etichete, spre exemplu….ea il palce pe el, el o place pe ea? Dar cu toate astea inca sustin ca am prieteni baieti, prieteni de multi ani, pe care nu i-as stampila in niciun fel. Imi sunt prieteni atat de vechi, incat daca ar veni cineva gen smart ass sa imi spuna ca de fapt parerile mele sunt copilaresti si prostute, m-as enerva teribil. …

Dar prin absurd, sa spunem ca asa e… Cateodata balanta e mai coborata intr-o parte decat in alta, sa presupunem ca intotdeauna intr-o prietenie dintre un baiat si o fata sunt unele mici sentimente ascunse, care te fac sa tanjesti, sa ravnesti in secret la prietena/prietenul cel mai bun. (Reclama Sprite – cred ca toata lumea o stie ) Si cu toate astea, prietenia voastra are ani de zile, ati petrecut revelioane impreuna, sarbatori, zile aniversare, vacante, ati trecut impreuna prin despartiri, iubiri, tragedii,  etc. Mai e de fapt o prietenie reala? Sau e doar o asteptare infinita in aparitia unei schimbari?

………………………..

Si pentru ca messenger-ul e un mijloc mult mai simplist de a da un raspuns … o sa transcriu aici o parte din raspunsuri.

“Alin Buzoi: iti spun cu mana pe inima…nu exista asa ceva
Alin Buzoi: poate dak e baiatul…gay”

“ToX: sex
ToX: prietenie mai rar

Krissa: Dar cu toate astea sunt persoane in cazul tau fete si in al meu baieti in care ii numim….uite, el e cel mai/cea mai buna prietena/prieten
ToX: dap
Krissa: Si o doresti?

ToX: da

ToX: dar mai scrie ca n-am facut-o
Krissa:
Krissa: Deci esti in asteptare
ToX: nu sunt
ToX: reusesc sa ma abtin
Krissa: Paai?
Krissa: De ce te abtii?
ToX: probabil cu atat mai mult
ToX: ca am si prietena acum
ToX:
Krissa: Dar au fost perioade cand nu aveai
ToX: da
Krissa: Si de ce nu s-a intamplat atunci
ToX: nu stiu
ToX:
Krissa: Nu stiu nu e un raspuns
ToX: ca nici n-am insistat destul poate”

“Adina: l-am citit
Adina: eu zic ca nu exista
Adina:
Krissa: Nu ai nici un best friend baiat?
Adina: nu”

“Vladutz: exista normal
Vladutz: dc nu /
Krissa: Tu ai?
Vladutz: ce sa am
Vladutz: prietene fete ?
Vladutz: da
Krissa: Si nu le doresti in alte feluri?
Vladutz: nu
Krissa: Dar ele pe tine?
Vladutz: habar nu am
Vladutz: nu am vb despre asta cu nici o prietena
Vladutz: dc , tu de ex ca imi esti prietena
Vladutz: m-ai dori si in alt fel ?

………………………………………….”

“Oana .: eu una am baieti prieteni
Oana .: si chiar buni
Oana .: fara nici un interes
Krissa: Fara niciun interes tu, dar ei?
Oana .: si ei”

“ionut chiron: eeeu zic ca da
ionut chiron: dar numai pana la varsta de 9 ani
ionut chiron: dupa aia se complica lucrurile…
ionut chiron: intervine gelozia, frica, frustrarea….
ionut chiron: dar da…exista…”

    Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste atent o floare.
Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.
Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Daruieste-o “jumatatii” tale.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.
Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

De cateva zile mi-am gasit de lucru in photoshop. De mult timp am tot zis ca ma apuc sa invat sa lucrez in PS, dar mereu mi-am prins urechile si am renuntat. In fine, nu sunt importante esecurile din trecut, pe cat conteaza realizarile din viitor. … Si uite asa, m-am apucat sa imi caut tutoriale si sa ascult/invat. Desigur, sunt novice, dar a fost asa distractiv sa ma joc. Voila ce a iesit …

Ne batem cu pumnul in piept si cerem sinceritate din toate partile. Ne asteptam ca familia, prietenii apropiati, iubitul, sa fie cinstiti de fiecare data. Le cerem adevarul gol golut. Dar, oare suntem noi capabili sa oferim acelasi lucru? Dezarmantul adevar fara urme de cizelare, de ezitare? Suntem in stare sa fim 100% cinsititi, macar odata, o zi, o ora? As incerc sa joc jocul asta macar odata, poate asa voi intelege mai bine regulile urmatoarelor jocuri rezervate de viata. Pana la urma, ne jucam de mici, suntem invatati sa ne jucam, incurajati, motivati….Toate astea sunt de fapt un preludiu al jocurilor ce va urma sa le jucam ca si maturi? E oare cineva care stie intradevar cum se joaca “the big game”? Care este tabla, care e punctajul, cine pierde, cine castiga? Daca jucam in doi, unul trebuie sa piarda de fiecare data, ca altul sa castige? Pornim relatii pe baza unor jocuri neintelese, absurde, infantile. Nu il sun, pentru ca trebuie sa treaca cel putin 3 zile, daca imi face un compliment, trebuie sa las privirea in jos si sa ii multumesc printre gene fluturande, daca o fac prea devreme, daca o fac prea tarziu, daca ii spun ce simt, daca si daca si daca…. Suntem umpluti pana la refuz cu intrebari si reguli necunoscute, suntem curiosi dar nu o aratm, iubim, dar nu o spunem, flirtam dar nu recunoastem, nu intrebam din orgolii ce tremura de frica in fata adevarului, mintim. Mintim cu toti, sper ca nu se simte nimeni lezat. Daca as arunca un banut pt fiecare minciunica, hmmm…. As fi pierdut o gramada de bani pana acum.

Soooo, presupun ca e greu sa o facem fara sa ranim sentimente, dar e asa ok sa mintim ca sa avem prieteni langa noi? Ca sa mentinem relatii, sa pastram iubiti….E normal sa ascundem sau sa ne jucam, doar de dragul de a pastra niste legaturi? Fara jocuri, nu putem ? Nu e destul de incitant adevarul? Probabil daca privim din unghiul asta, adevarul poate fi destul de kinky, nu? Propun sa nu va jucati de-a adevarul la locul de munca totusi, urmarile s-ar putea sa nu fie tocmai cele pe care le asteptati.

I say…just let the games begin …. could be fun!

Dupa o varsta cu totii ne regasim in categoria celor care au avut cel putin o relatie lunga, cu un final mai mult sau mai putin asteptat. Am tras cu toate fortele sa resuscitam cate o relatie ce data din secolul 19, ne-am agatat cu dintii si ne-am tinut cu toate mainile de gatul celui care se presupune ca il
iubeam. Intr-un final, am realizat ca nimic nu mai poate salva relatia respectiva asa ca am inceput sa ne trezim cu dorinte meschine care sa ne de-a un imbolt, acel sut in fund pentru un pas inainte. Ne dorim sa ii prindem cu mata in sac, cautam motive iscoditoare de cearta, cautam urme de ruj, dare de
parfum, fire de par, scame de speranta. Vrem sa iesim din poveste, dar in acelasi timp ne amintim cu drag toate peripetiile ultimilor ani. Ce e de facut?  Nu suntem suficient de motivate sa spunem, “relatia asta chiar nu mai merge”, asa ca, ne apucam sa cautam tot felul de mici cusururi pe care sa le expandam si inflorim pana cand… cadem de “comun acord”. E timpul sa punem punct.

Si, aproape lesinate, incepem sa facem  primii pasi spre libertate. Ne cautam pe noi insine, pana la urma, de asta ai ingropat relatia, pentru ca erai pierduta de tine, pentru ca nu te mai recunosteai alaturi de el, pentru ca ati crescut separat unul alnga altul. Acum ai exact ceea ce ti-ai dorit si nu stii ce sa faci, nu stii in cate parti sa te imparti, itie e dor intr-un fel, dar in altul ti-a lipsit mult  independenta si libertatea si prietenele alaturi de care abia reuseai sa petreci cateva ore intr-o duminica si de ce nu chiar o relatie mai buna, mai infloritoare, mai deosebita. Si uite asa, dam nas in nas cu realitatea care pare altfel fata de cum ne imaginasem noi ca o sa fie. Adormim cu amintiri din trecut si ne trezim cu temerile copilaresti ale unui inceput de relatie.   Pana la urma, asta inseamna sa traim cu adevarat, sa ne purtam propriul destin in palme, si sa putem lua decizii atunci cand simtim ca in loc sa urcam, ne-am oprit pe aceeasi linie de prea mult timp. Sustin inceputurile ratate, primele
intalniri dezamagitoare, sustin orice imi da semne ca nu m-am plafonat si nu am adormit prea adanc in propria mea viata.

“Vanzatorul de cultura” cu Leon Magdan este un spectacol minunat, la care am avut placerea de a merge chiar la premiera, intamplarea a facut sa fie chiar de ziua mea. Il recomand cu caldura, spectacolul are loc in fiecare duminica dimineata la teatrul Nottara, o doza de cultura prezentata intr-un mod original, intrebari si raspunsuri din toate domeniile, ghicitori, povestiri despre oameni celebri, etimologii, toate imbinate intr-un mod deosebit pe un fundal umoristic.

Intamplarea fericita pentru care am ajuns la acest spectacol, se datoreaza tatalui meu, care in general nu are aceste porniri sociale, dar a fost un fel de pre-cadou de ziua mea.

Si pentru ca incerc sa nu scap ocaziile in care pot trage cateva cadre, micutul meu aparat nelipsit a muncit putin, nu foarte mult, pentru ca a fost atat de interesant spectacolul incat nu ar fi putut povesti atat de mult pe cat as fi vrut.

Nu vreau sa postez prea multe poze, nu isi gasesc rostul in momentul de fata, dar recomand vizionarea acestui spectacol. Ultima poza, este in mod special pentru mine…la fel cum si buchetelul de flori a fost tot al meu.

Si pentru ca este un atelier de cultura, mereu nou, mereu altfel, propun duminica asta sa ne trezim mai devreme. Ce spuneti? Ne bagam?

Pentru mai multe INFORMATII! …

“A-nceput de ieri sa cada
Cite-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat”

Duminica dupa-amiaza. Iarna. Ninsoarea nu se opreste, dar e atat de bine si cald in patura cu laptop-ul in brate, schimband pareri de maxim interes depre post-ul anterior. La un moment dat, telefonul ma anunta disperat ca vecinul si prietenul meu Vlad are ceva important sa imi transmita. Raspund intr-un final, chinuita de toate miscarile in plus  care a trebuit sa le fac ajungand la telefon. “Hai la zapada, am eu lopeti. Si ai sa vii, pentru ca daca ai sa imi ceri ajutorul zilele viitoare, cand o sa ai tu chef sa iesi cu masina, al naibi sa fiu daca vin”  ….Hmmm, pe cat de neispititor a sunat, m-am lasat convinsa. Pana la urma avea dreptate, zuzu trebuia descoperita. Cu chiu cu vai, m-am tarat pana jos, impiedicandu-ma de cateva ori in caine si in fularul prea lung. “Pot sa o fac, pana la urma…cat de greu poate fi?” Mi-am luat lopata special pregatita de Vlad si tarand-o dupa mine m-am indreptat spre masina. Hmmm….  poate daca toata treaba asta ar fi venit cu niste instructiuni de folosire, lucrurile ar fi stat mult mai simplu.. Nu exagerez dar cred ca jumatate din munca am facut-o degeaba, din lipsa de orientare, cealalta jumatate, in care lucrurile deja erau foarte clare, au fost un cosmar, pt ca un caine plictisit, mai mult incurca decat descurca iar mainile mele tremurande devenisera prea fragile pentru munca asta. Pana la urma, am reusit. Mi-am gasit masinuta sub nameti, i-am facut loc … am maturat-o, curatat-o si am lasat-o cuminitica acolo, pt ca asta chiar nu e vreme de iesit. Si ca o fiica buna ce sunt, am zis : “ce e o masina in plus”, hai sa o aranjez si pe-a lui tata. Acolo mi-am lasat toate fortele, fiecare muschiulet, a contribuit, a luptat, a asudat … Asta chiar nu e o treaba de fete.

PS: Vladut, multumesc mult de tot pentru maturici, casmale, mana de lucru, impinsul de la spate…. si pentru urmarile minunatei duminici, respectiv: tuse, febra musculara, dureri de oase, de cap….

Ganduri divine si sensibile mi-au invadat toate simturile diminetii. Poate cele 3 ore de somn nu mi-au fost suficiente, poate basii inca imi vibreaza in plamani asfixiati cu fumuri care mai de care mai parfumate. Si cu toate astea, ma simt mai odihnita decat oricand. Se intampla cateodata ca visele scurte sa aibe un impact mai profund, decat visele in care ne amestecam toate emotiile ca intr-un cocktail cu gust nedefinit. Nu e o zi oarecare de duminica  … la fel ca intotdeauna, refuz sa o consider banala … Si, dupa cum spuneam la inceput, am adormit cu un  fragment din Alice Nastase in minte si m-am trezit recitandu-l … E amuzant. Atat pentru moment. Roger and out!

“Ce a fost mai intai: porcul sau curva?[...] Cine greseste mai mult, cine iubeste mai mult, cine inseala mai iute si tradeaza mai fara de scrupule, cine minte mai zdravan, cine raneste mai adanc, cine uita mai repede si mai nemilos? Stii de ce sunt barbatii porci? Fiindca femeile sunt toate, dar toate, niste curve! mi-a spus cu convingere dramatica un domn [...] Si l-am contrazis, recunoscand ca toata viata mi-am dorit sa fiu curva. Dar m-a impiedicat mereu cate-un porc de barbat. De care m-am indragostit cu deznadejde fidela sau care m-a dezamagit atat de tare, incat convalescenta lunga de dupa intalnire m-a tinut departe de alte deznadejdi, cauzate de alti dragi parteneri de iubire. Si n-am apucat, desi voiam…”

“Intimitate: substantiv feminin care desemneaza o relatie in care prostii sunt atrasi de posibilitatea de a se distruge unul pe celalalt” Ambrose Bierce

Mereu am cautat sa fiu altfel, sa schimb mereu ceva, tunsori, haine, obiceiuri, vicii, stiluri de muzica, prieteni, anturaj, cluburi, parfumuri… de atata timp sunt in schimbari, ca aproape am uitat ceea ce ma defineste. Acum ar trebui sa ma las purtata de timp, tarata prin noroi, spalata de ploi fara numar, imprastiata de vant in toate colturile… si poate, intr-un rasarit fara soare pe o fasie de mal, ma voi regasi. Niciodata nu mi-a fost teama ca ma voi gasi sub aceeasi masca, alt om. Intr-un fel sunt aceeasi, asa cum am fost dintotdeauna… nehotarata si copila, cu teama in suflet, dar cu voci ce fac ca teama sa para cea mai puternica siguranta. Nu merg cu capul plecat, nu simt muzici fara de versuri, nu vibrez la atingeri straine nici nu zambesc oricarui zambet. Sunt pierduta … dar sunt obisnuita sa pierd. Cel mai mult imi lipseste timpul care l-am pierdut, in incercari disperate de a parea … asa cum ochii lor pareau sa ma vada. Si cu toate astea, parca niciodata nu am fost deranjata sa ma prostesc, jucand tot felul de roluri. Acum, sunt. Pentru ca deschizand  dulapul, gasesc atatea masti care nu imi apartin, pline de amprente si fine zgarieturi. Nu imi apartine niciuna. Eu unde sunt? Pierdut Eu. Il declar Nul. Accept insa orice altul, fara urme majore de uzura. Singurul lucru constant din toate vietile mele, a fost sa ma las pierduta pe ritmuri ce imi incantau sufletul. Mereu am iubit acordurile delicate, ce mi-au facut trupul sa pluteasca, sa zboare… As putea sa dansez ore intregi, cu ochii inchisi, imbratisand aerul ca intr-o dulce sufocare … Dati-mi un ring de dans si o melodie…

Am avut timp, timp bun cu mine … si l-am lasat sa treaca. A fost asa bun, incat nu si-a lasat amprente nici pe fruntea mea si nici pe mainile mele. M-a conservat si protejat de lume si de vant. Am fost o norocoasa? Unde a inclinat mai mult balanta? Foi nescrise, albe imaculat … Asta a fost timpul meu. Zile intregi in care, am ramas priponita ca un cal cu ochelari la ochi in fata paginilor albe … Nu am avut ce sa scriu, nu am gasit cuvinte, povesti…nu te-am gasit nici pe tine. Nu odata m-am pedepsit, limitandu-mi iesirile si convorbirile inutile la telefon. Nu mi-a pasat sa fiu inconjurata de oameni. M-am bucurat de singuratatea si linistea mea. Eu si timpul ce s-a invartit in cerc, banal, confuz… Am refuzat sa fim prieteni, sa dansam impreuna… sa castigam impreuna si sa ne bucuram la fel. Regret.

Traim intr-o lume libera, in fiecare zi suntem scosi la tabla si pusi sa facem alegeri, sa cautam solutii, sa ne deschidem sufletul si sa ne prezentam in gura mare, sa aratam fara teama ce stim. Suntem impinsi de la spate atunci cand ne scurgem trupurile sub pupitre, tematori ca nu cumva raspunsurile care le dam sa nu fie cele gresite. Mie nu imi e teama. Nu ma ascund. Deciziile care le iau, cararile pe care merg, sunt ale mele toate. Refuz sa imi fie teama cand imi suna telefonul, refuz sa ma ascund, sa ma mut, sa port hanorace. Refuz, ca deciziile mele si oamenii din jurul meu sa ma faca sa privesc cu teama peste umar. Tie iti e teama? Iti e teama ca lucrurile care le-ai facut sa nu te loveasca apoi in moalele capului ca o piatra? Iti e teama ca piatra aceea colturoasa, sa nu fie aruncata de mine?  Avem atata timp si suntem atat de nepriceputi sa il folosim… Pana la urma nu sunt unica ratacita si singura … dar partea buna, este ca singuratatea imi confera avantajul de a suporta consecintele faptelor mele, fara teama.

Stiu, e prea devreme sa imi las gandurile sa zboare spre taramuri calde si nisipoase, dar m-am trezit dimineata cu un soare cald alintandu-mi fata si am zambit…. Ahhh, ce dor imi e! Acelasi soare nebun ma necajea si in diminetile dulci din vama. Imi lipseste drumul spre mare, de fiecare data cu “vama veche” urland in boxe …. Imi e dor sa vad rasaritul pe autostrada soarelui, imi e dor de cafeaua ce se raceste pe drum si scrumiera plina pana la refuz. Imi e dor  sa vad marea in stanga cu coada ochiului, linistita ca intr-o asteptare prea lunga… imi lipsesc pescarusii amestecatii in rasarituri racoroase, imi lipseste nisipul si berile reci, hamacele si umbrelutele, durerile de cap si mahmurerile, saruturile sarate si dorurile nespuse, melancoliile presarate in vreme de asteptare … Anul trecut nu am fost de suficiente ori, mi-ar fi placut sa merg in fiecare weekend al verii… Imi e asa dor…ahh, daca as putea sa plec acum … daca ar fi vara, daca ar fi cald, daca …

Imi aduc cu atata placere unul din weekend-urile in care am plecat cu Adina si cainele, de nebune… Dupa o saptamana obositoare si niste calduri infernale, ne-am decis sa ne bucuram de un concert pe litoral…Duffy, parca? Nu a fost important pt ca ajunse  in Mamaia, am decis sa continuam drumul pana in Vama unde ne-am simtit minunat… Am ajuns tarziu, dar pana la urma ce insemna tarziu in Vama? E asa ciudat, cum Vama te transforma cu fiecare pas care il faci pe nisipul salbatic … cu fiecare adiere care iti ciufuleste parul si fiecare particula de sare ratacita pe pielea fierbinte, esti alt om… Imi lipseste Vama… Nu atat pentru ceea ce este, cat pentru ceea ce ma face pe mine sa devin… Si nu stiu in cate moduri as putea sa-mi tip dorul, ca tignalul meu sa se faca inteles, dar daca as putea transmite exact emotia apogeului dor, probabil randurile mele ar avea un impact mai puternic decat cel pe care reusesc sa il am acum. Cateodata cuvintele nu imi sunt chiar cele mai bune prietene … dar in pofida balbaielilor si a lipsei de aforisme, dorul de mare e tot aici… circuland ca un drog prin vene…venele mele, venele tale…

Nu imi amintesc exact cand am inceput sa iubesc Vama…  cred ca eram un copil si mergeam cu ai mei in vacantele pe care cred ca si le aminteste toata lumea…2 saptamani la mare, 2 saptamani la munte, una la bunici. Stiu ca ma plimbam pe malul marii dintr-un capat in altul fara sa obosesc, eram un copil asa fericit, in toata singuratatea aia… Mi-as fi dorit sa fiu mai sociabila, intotdeauna in prima saptamana ma acomodam cu locul, urmatoarele zile imi faceam curaj si zambeam la copii de seama mea si in ultima zi se legau prietenii de care ma desparteam cu greu. Asa am fost mereu, o mica scoica pierduta intr-o mare de nisip, care prin intamplare putea ateriza langa alte scoici prietenoase. Dupa o vreme, m-am despartit de Vama, am cautat linistea dar si freamatul ei in alte locuri… Niciodata nu m-am intors incarcata pozitiv, pana cand nu am decis ca as vrea sa o revad. Marea din Vama Veche. Nu cred ca exista mare care sa iti sopteasca  povesti mai frumoase ca ea… nu e mare mai acasa ca ea.

Viata pe un peron de Octavian Paler

Se spune ca dupa fiecare carte citita esti un alt om. Esti schimbat, cu fiecare paragraf ce ti se rostogoleste pe buze pana in adancul sufletului. Octavian Paler e unul din oamenii pe care ii citesti si te fac mai frumos, mai curat, mai visator, genul de carte care te face sa crezi ca e ok sa crezi intr-un destin faurit doar pt tine, e ok sa astepti miracolul vietii tale… Niciodata nu am fost buna la a rezuma cartile citite, (o recomand din tot sufletul) insa e imposibil sa citesti aceasta carte si sa nu vrei sa cauti mai mult in spatele metaforelor atat de frumos impletite. Cuvintele lui sunt atat de atent culese incat ai senzatia ca a stat o viata intreaga cautand raspunsuri la intrebarile vietii. Recunosc ca m-am precipitat putin cu acest post, in conditiile in care  nu am terminat de citit toata cartea, dar inca de la primele pagini am avut sentimentul ca am pasit intr-o alta lume… Nu o sa sufoc acest articol cu citate din toata cartea, pentru ca sublinierile mele inca nu s-au oprit… dar, sunt sigura ca poruncile nu trebuie sa lipseasca din nicio recomandare a acestei carti.

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A
şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu.
Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să
spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să
recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a
te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă:
Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o
târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Si acum pastrez in sertarul de jos din biblioteca, scrisori ale copilariei mele. Teancuri de amintiri, legate bine unele de altele.  Intotdeauna mi s-au parut mult mai puternice cuvintele scrise, fata de cele rostite la ureche. In prima parte a adolescentei, faceam schimburi de scrisori kilometrice, scrise printre lacrimi amare sau dulci, cu bucle rafinate si inclinate de parca as fi suflat toate emotiile peste ele. Dupa o vreme, am continuat cu mesajele pe telefon, care au ucis putin cate putin din misterul si fascinatia unei scrisori …si am terminat cu mail-uri si bloguri. Asa am ajuns azi, purtand pe umeri reminiscente din trecut, doruri in suflet ce le eliberam prin cuvinte tastate mecanic, lasand in spate clasicul stilou cu penita aurie. Si cu toate astea, atat scurtele mesaje telefonice cat si scrisorelele via email, ma emotioneaza de fiecare data…indiferent ca sunt la prima sau la a 10-a citire.

Am ajuns sa ma gandesc la scrisorile presarate de-a lungul timpului, cand am dat in casuta de mail peste una din scrisorile care mi-a placut foarte tare; scrisoare care am citit-o si recitit-o si de fiecare data m-a facut sa zambesc. O poveste din trecut cu un inceput deosebit, si un not so happy end ). Nu imi pare rau, nu ma uit cu dusmanie in spate nici nu adorm printre suspine noptile. Nu odata am fost atrasa hipnotic intr-o relatie fara sorti de izbanda.  Cateodata inceputurile unor povesti sunt mai frumoase ca povestile in sine… Si pentru ca diplomatia inca ma caracterizeaza, o sa las scrisoarea cu autor necunoscut …

Intr-una din zilele trecute, o zi frumoasa, cu un strop de soare, mergand agale spre casa, am trecut pe langa un grup de copii…sa zic intre 7-10 ani si instant am zburat cu gandul la copilaria mea… Cu atata nostalgie imi amintesc de spectacolele din scara blocului la care participau toti copii, fiecare cu un cantecel sau o poezie sau cu un mic moment artistic … De careul din prima zi de scoala, elevul de serviciu, de uniforma si pampoanele apretate, de fondul clasei si oracolele pline de amintiri cu rima incrucisata; de guma Turbo si focurile de tabara, de cheia legata cu siret de gat,  de telefoanele cu taxa inversa si glasurile emotionate ale parintilor; sunt sigura ca nimeni nu a uitat cozile de la ratie, sticlele de lapte, sifonul si dozatorul TEC; gradinile inchise dintre blocuri, in care ne era interzis sa ne jucam, frunza, sotronul, leapsa, flori fete sau baieti, elasticul, telefonul fara fir, strigatele parintilor pe inserat “hai in casa…” si raspunsurile cristaline ale altor copii….”mai lasati-l 5 minute”. Cine a uitat, inspectia de dimineata … ungiile taiate scurt si batistuta alba? Sau imnul cantat in pozitie de drepti …abecedarul, penarele chinezesti si radierele parfumate, stilourile si bucatelele de sugativa albastrite, lipiciul si acoarelele, orele de dirigentie si de sport, preferate de toata lumea. Imi amintesc cu atat drag taberele, plansul din prima zi, gara plina de parinti ce fluturau din maini pana nu se mai vedea trenul… vederile, in fata carora stateam minute in sir nestiind cu ce sa incepem, vederi care de multe ori ajungeau acasa in acelasi timp cu noi. Ventuzele contra racelii, alifiile chinezesti, frectiile cu carmol, siropul de tuse pe care il beam ca pe suc… )

Cu cat le scriu, cu atat ma napadesc mai multe amintiri, sunt sigura ca multi dintre voi, le recunoasteti si zambiti cand le cititi acum …  Nu cred ca  e cineva care sa nu isi aminteasca cu drag de bairamul de final de an, casetofoanele cu luminite si casetele intoarse pe toate partile, de imbratisarile si lacrimile din clasa a8-a, de diriga, careia ii umpleam catedra de flori la ocaziile speciale, 1 martie, 8 martie, ziua de nastere, etc. Caietul de teme uitat acasa, sedintele cu parintii si pedepsele de dupa… carnetul de note ratacit, scutirile false, absentele nemotivate, nota scazuta la purtare, tezeleeee …. Ce de amintiri. Parca toate s-au intamplat in alta viata.

Clasoarele de timbre, colectiile de surprize, de jucarii, colectiile de carti Jules Verne, bibelourile si mileurile din biblioteca, roboteii din pachete de tigari, almanahul, soimii patriei, jocurile din timpul orelor … avioanele, xi si zero, spanzuratoarea, tomanap (tari, orase,mari, animale, nume, ape, pasari … parca…se poate sa le fi incurcat putin), biletelele care zburau intre banci. Desigur, nu as putea sa omit micile romante, catastroficele despartiri, bocitul prin toalete alaturi de 2 “best friends”, cererile de prietenie prin biletele, condusul acasa pe cel mai lung drum… emotia si golul din stomac, primul sarut, prima iubire, primul film impreuna, prima poezie scrisa, jurnalul gasit de parinti…

Niciodata nu am pretins a fi o sfanta. Nu m-am inchinat la fiecare biserica pe langa care am trecut, dar nici nu am ridicat privirea sfidatoare… Nu am inselat, dar m-am aruncat in bratele masculine, ce incalzeau alte trupuri seara de seara…si recunosc, mi-a fost mila de prietena fidela ce il asteapta acasa, pe cel cu care imi inventez motive de imbratisare… dar nu atat de mila pe cat imi era de mine, pitita in singuratatea rece si cenusie pe care am adoptat-o din nestiinta. Recunosc, nu sunt o sfanta…nici nu as vrea sa fiu. Mint si eu alaturi de toata lumea, gresesc si eu si ma abat de la carare. Am tinut de mana oameni si am privit si peste umar. Mi-am imaginat alte povesti de iubire in timp ce adormeam plictisita spate in spate cu omul pe care se presupune ca il iubeam… Am trisat cu gandul si visul si am crezut chiar ca iubesc. Am plecat nu odata capul, pentru gandurile care nu imi dadeau pace … si am rosit si am poftit… Nu sunt o sfanta. Si cu toate astea, mi-am dorit de multe ori, ca in urma ranilor lasate de iubiri sfaramate si a lacrimilor pierdute in van, sa pot la randul meu sa ranesc un suflet pe care odata l-am iubit. Sa nu imi pese decat ca suferinta care i-o provoc sa fie mai mare decat cea pe care am simtit-o eu, sa se zvarcoleasca si el in miez de noapte, sa mearga si el pe strazi intunecate fara o directie, sa isi inece si el amarul in sticle spirtoase. Niciodata nu am fost in stare sa fac asta. Cu toate armele necesare pregatite, nu am putut decat sa zambesc amar si sa plec…

Nu sunt o sfanta … de fiecare data pe drumul spre casa, te reneg … alerg de nebuna cu muzica data la maxim, grabita sa sterg si sa uit, si imi promit  solemn … e ultima oara. Si cu toate astea, te caut in acelasi colt de fiecare data, si te gasesc … si te sarut si iti spun acelasi prafuit “”mi-a fost dor de tine”" si arunc naibi promisiunile “sfinte” … ca apoi, pe acelasi drum spre casa … sa le recuperez, sa le scutur si sa le recit ca pe o poezie bine invatata. Nu sunt o sfanta, pentru ca nu ma visez in rochie alba la altar langa tine, pentru ca nu imi doresc vacante sau sarbatori, pline cu parfum vesel, nu imi doresc mai mult decat sa te gasesc in acelasi colt, la acelasi bar … Nu sunt o sfanta pentru ca nu te visez inconjurat de iubire, pentru ca nu te astept si nu te caut si nu te vreau decat atunci cand te vad. Nu sunt o sfanta, pentru ca ma bucur de tine … si nu imi pasa mai mult …

Nu sunt o sfanta, pentru ca am ucis prima iubire … pentru ca ne intalnim ca si pana acum, tu ma privesti ca si cum as fi totul pentru tine, iar eu te privesc ca pe un strain … Nu te recunosc ca iubit nici din amintirile presarate pe file de jurnal… Nu recunosc iubirea nici in inelele pe care le-am impartit de-a lungul anilor, nici in fotografiile in care ne imbratisam… Nu te recunosc niciunde, regret … Scrierile imi arata ca te-am iubit mult….

Nu sunt o sfanta,  recunosc … am zambit si am sedus egoist, m-am imbatat cu iubiri de unica folosinta si m-am trezit mahmura si plictisita. Am dansat si am simtit inimi batand pt mine, ca si cum as fi avut doua inimi in piept… si nu mi-a pasat. Am folosit tertipuri feminine de seductie, doar pentru a-mi demonstra ca inca mai pot… m-am jucat cu cuvinte si priviri timide, incurcate in suvite de par… Nu am putut sa spun, e gresit, nu e bine…cand in mine ardea :”"nu mai pot sa astept”". Nu odata am mintit, nu odata am spus,.. “nu e nicio problema” cand de fapt vocea din interior urla din tot plamanii, “esti un idiot” … Am mintit, am furat, am poftit … am ucis si am sters … si am pacatuit cu gandul si cu fapta,iar azi recunosc …  Nu sunt o sfanta!

Zile albe si nopti reci. Ninge, deci. Si asta e unul din motivele pt care nu am reusit sa mai scriu nici doua randuri. Al doilea motiv ar fi faptul ca m-am “”mutat”" in casa noua… si a trebuit sa mut din calculatorul vechi, toataaa istoria ultimilor ani. Atatea momente imortalizate, zambete vesele si triste, prietenii noi, vechi, iubiri si saruturi, poze peste poze, peste pozeeee…..Si muzica, melodii care de la primele acorduri ma trimit intr-o clipa cu gandul la un moment special sau un el cu care am dansat intr-o noapte nebuna nebuna (Adina, melodia aia e irecuperabila by the way…nu o mai putem folosi in nicio circumstanta); si randuri scrise, ametite si alambicate, salvate fara o logica anume. In fine, au fost cateva transporturi pline de memorii, carti prafuite si filme al caror final de multe ori l-am ratat … dar, intr-un final am reusit! Sunt in “”casa noua”"

Si pentru ca micul meu univers virtual este in plin update, imi cer scuze pentru lipsa de creativitate, pentru absenta sentimentelor si a metaforelor dantelate… Dupa ce ma pun la punct, o sa vin cu povesti frumoase … culese de pe plaiuri mioritice….:))

Nu cred ca sunt singura care a gandit ca prima iubire este vesnica.  Sunt sigura ca toti am simtit si fluturii nebuni si sangele clocotind fara limita in vene…  Privind acum in spate mi se pare atat de amuzanta inocenta primei iubiri, incat fara sa imi dau seama, colturile gurii sunt usor ridicate intr-un zambet ce ascunde atatea amintiri. Imi amintesc de parca ieri s-ar fi intamplat primul “te iubesc” si primele promisiuni eterne … Au trecut ani, ani in care am crescut, maturizat, evoluat, educat cum sa fim …in doi, pt ca trebuia sa fim pentru totdeauna impreuna… Cu timpul insa, timid, am descoperit ca dincolo de gardul care l-am inaltat cu perseverenta, era o noua lume gata sa fie explorata… Am sarit, pt ca noi femeile asa suntem cateodata, curioase si salbatice…. Si nu odata m-am intors cortosionata de doruri ce imi chinuiau sufletul. Am fugit iar si iar…. cautand cu naivitatea unui copil, maini care sa le strang, voci care sa imi sopteasca, ochi in care sa ma pierd …. Nicio clipa nu m-am gandit ca din clipa in care privirea mi-am ridicat-o din pamant, iubrea noastra eterna, a avut prima fisura. Am purtat  batalii cu mine si cu tine…. am strigat si am varsat si lacrimi … dar am luptat, mereu avand unde sa ma intorc … Poate a fost vina mea ca prima iubre nu a rezistat, nu regret nicio clipa insa ca s-a intamplat asa. A fost gimnaziul meu ca si femeie in devenire.

Apoi am luptat pt independenta mea, am luptat si am strigat cu toate vocile ca niciodata nu ma voi impiedica de un barbat, niciodata nu imi va interzice nimeni nimic, niciodata nu voi sta in umbra, niciodata nu voi mai iubi, pt ca iubrea inseamna suferinta, bla bla…bullshit. Si am reusit. Am reusit atat de bine sa fiu o femeie independenta incat nopti la rand am adormit fara vise, cu cicatrici ale caror urme nici nu le mai vedeam rostul, atat de goala in suflet incat aproape pluteam deasupra asternuturilor mele nesifonate… Nu imi pasa. Ajunsesem sa dau sfaturi si sa fiu privita cu admiratie  de cele care veneau indurerate la mine, cu inima sfasiata de dorul unui mascul ce s-a jucat cu inocenta lor; si le spuneam (acum zambesc prosteste):  poti si fara el…uite ce bine imi e mie. Sunt singura si nu depind de nimeni. Nimeni nu ma raneste si nimeni nu imi comanda. Ce funny. Acum nu imi mai vine sa dau aceleasi sfaturi.

Am trecut prin toate etapele, am iubit ca o nebuna si m-am dedicat cu toata fiinta unui el. M-am hranit cu iubire si am respirat doar fum, imi era sete doar de el…si imi odihneam pleoapele doar dupa ce ii conturasem cu varfurile degetelor fiecare bucatica de piele. Adormeam odihnita si ma trezeam cu speranta ca ziua abia inceputa va fi mult mai dulce. Si am trecut si prin lungile perioade de singuratate…. lungiiii….atat de lungi incat nici nu mai stiu cand au inceput si cand as vrea sa inceteze….Zile in care am stat ca un soricel speriat, ghemuit sub biblioteca in care tot eu, cu greu am adaugat dosare secrete, brevete de libertate, carti de auto-aparare, medicina, romane fluviu in care am scris cu litere de o schioapa : iubirea e o iluzie. Toata documentatia mea superficiala si imatura, pe care daca as fi fost mai curajoasa, ca atunci cand am avut pornirile mele spre libertate…..as fi rontzait-o fila cu fila.

Daca ar mai trebui sa aleg acum, intre iubiri plapande, care sunt gata gata sa imi fractureze si ultima farama de suflet,suflet conservat pentru zilele in care printr-o nebunie lucie mi-as fi revenit din razboaiele  imaginare in care am iesit triumfatoare si singuratatile amare pe care le-am inghitit ca pe niste pastile placebo, as alege fara ezitare. Ahh,si nici n-as clipi … As da fara sa intorc capul, caietele nescrise pe iubiri care-mi rup capul… M-as arunca pt un minut gratuit in brate deschise, mi-as lipi tampla pe piepturi in spatele carora bat sau nu bat, inimi flamande, pentru mine. M-as lasa sa visez pe toate fetzele, colorata si amestecata in trairi ale caror inteles nici nu vreau sa il aflu.

M-as prosti si m-as juca fara jena si fara constiinta… si as adormi ca un prunc in cearceafuri care au prins parfumul masculin, ca apoi sa te alung si sa te chem iar… M-as abandona cu totul promisiunilor lui si saruturilor mincionoase si m-as preface ca un copil ca nu stiu nimic… As zambi si m-as bucura dezinteresat ….

Aseara a fost in Expirat concert Omul cu Sobolani … Fiind un una din trupele autohtone care imi plac atat de mult, am lasat deoparte primejdiile medicale care stateau ca leii in jurul meu, si m-am dus. (Multumesc Stef ca ai venit, apropo de asta:)) Am ajuns in jurul orei 10, ora stabilita oficial pt deschidere, dar desigur fiind romani nu incepem cu ceasul la mana, concertul a inceput o ora mai tarziu … Exceptand faptul ca am stat precum “baby in a corner”, si nu am putut gusta din plin energia, m-am simtit tare bine. Piesele mele favorite au sunat mai bine ca niciodata… Daca aici a fost asa…. Cate zile mai sunt pana la concertul U2? :d

Am uitat sa scriu scrisori. E vina mea. Cand iubesti, cuvintele curg ca un fluviu peste hartiile albe. Mi-a fost teama si inca imi e.  Imi amintesc ca incepeau cu “Dragul meu” si se terminau cu “Imi e dor de tine. Te iubesc”. La mijloc erau clipele goale, in care inimile noastre au batut singure, acompaniate de vanturi plictisite, si pereti neprimitori, de pietoni grabiti si picaturi de ploaie ce alunecau nesfarsite pe geam… Parca asa era, nu?

Lucrurile s-au schimbat, acum trimitem mesaje, ne telefonam, folosim internetul … Parca metodele astea sunt mult mai reci comparativ cu foaia impachetata in 3, scrisa cu mana tremurand de emotie si dor. Si cu toate astea, functioneaza. Cateodata imi lipseste scrisul la masa din bucatarie, ciorna si transcrisul cu bucle seducatoare… Imi amintesc bine, pentru ca am scris, si am iubit si am asteptat cu inima aproape inghetata raspunsul… Imi amintesc atat de bine, cum reciteam ciorna in timp ce el citea scrisul meu fara cusur .. si as fi schimbat totul …. dar parca nu as fi schimbat nimic.

Pe cine sa inventez acum, dispus sa imi asculte limbajul Arial … cateodata scris putin italic, pt o indulcire a artificialitatii si impersonalitatii oferite de o banala pagina de blog? Pe cine sa iubesc, cand inima imi e  ascunsa, pitita sub un munte de sare din care si acum mai aluneca necenzurate lacrimi ale viselor trecute. De ce sa imi fac curaj si sa o scot din locul ei ferit?  Probabil…pentru ca trebuie, nu?

Cei mai ghinionisti noi suntem…. Nu o sa intru in detalii, pt ca Vlad s-ar supara tare pe mine, oricat as incerca sa cizelez peripetiile din seara asta :p. Pe scurt…

1. Daca nu ati vazut filmul Avatar si vreti sa il vedeti….faceti rezervare.

2. Niciodata sa nu aveti incredere in CD-urile altora lasate in masina, mai ales in ale parintilor ))

3. Inainte de a iesi dintr-o parcare … platiti.

4. Nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard…

5. Intotdeauna e bine sa aveti o sticla de apa la voi….poate va e sete, poate nu… ))

Pentru ca din diferite motive nu am reusit sa ajung la Avatar, azi am acceptat invitatia lui Vlad spre a’l vedea impreuna.  Am auzit numai de bine despre film, diseara o sa vin cu enciclopedia dupa mine sa relatez in amanunt senzatiile provocate, punctele cheie atinse. Sper doar sa nu patim ca ultima oara cand am plecat sa vedem un film si am ajuns la un alt film…. ufff…. Nu suntem chiar cei mai norocosi oameni, dar cu toate astea nu am fost suparata  ca am vazut a2a oara New Moon, in conditiile in care am citit si cartea/cartile…

Am devenit fan oficial Alice Nastase. Cred ca prima carte am citit-o acum mai bine de un an, cea scrisa in colaborare cu Aurora Liiceanu “Dincolo de bine, dincoace de rau” … urmand saptamana trecuta “Noi suntem zeite” (ahh, siss … ai fost un inger si te imbratisez cu toate bratele mele pt ea) si saptamana asta am inceput  “Care pe care” (pentru care ii multumesc lui Vladut ca m-a transportat cu maree grija pana la librarie… eu fiind ranita ) , de asemenea o carte scrisa in colaborare cu Aurora Liiceanu. Desigur si blogul ei il cunosc pe dinafara si astept cu nerabdare fiecare post pe care il savurez de la primul pana la ultimul cuvant… O sa postez cateva din citatele care mi-au ramas in minte si le-am subliniat ca un copil cu creionul, direct pe carte …

“M-am obisnuit sa fiu atenta la vise. De indata ce vreun domn intalnit mai ades mi s-a strecurat, fara telefon pralabil, in povestile somnului, am priceput ca sta la panda o indragosteala temeinica”

“”Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor ele”. E adevarat, e crunt de adevarat ca femeile nu au vise erotice cu domni gospodari, care bat covoarele odata pe luna si stiu sa puna muraturi, ci cu Don Juanii care stiu sa te faca sa suferi, ah, sa te perpelesti, sa mori de gelozie, sa arzi de ingrijorata dorinta. Fosneste in noi, racoros si superb, fascinatia raului”

“Ma balansez intre poli dusmanosi, ma sfasii cautandu-mi locul, intre doua taramuri care nu ma revendica si nu ma accepta. Prea femeie ca sa nu stiu sa plang, prea barbat sa primesc ajutor”

“Eu credeam ca suntem doi, si singuri, si-n loc de inima ne bate luna”

“…O grindină de adio ne-a ciuruit inima
şi, din prostie sau din mândrie, n-am deschis umbrela la timp.”

“Ei se prefac ca spun adevarul, noi ne prefacem ca-i credem.”

“Ce a fost mai intai: porcul sau curva?[...] Cine greseste mai mult, cine iubeste mai mult,
cine inseala mai iute si tradeaza mai fara de scrupule, cine minte mai zdravan, cine raneste mai adanc, cine uita mai repede si mai nemilos? Stii de ce sunt barbatii porci? Fiindca femeile sunt toate, dar toate, niste curve! mi-a spus cu convingere dramatica un domn [...] Si l-am contrazis, recunoscand ca toata viata mi-am dorit sa fiu curva. Dar m-a impiedicat mereu cate-un porc de
barbat. De care m-am indragostit cu deznadejde fidela sau care m-a dezamagit atat de tare, incat convalescenta lunga de dupa intalnire m-a tinut departe de alte deznadejdi, cauzate de alti dragi parteneri de iubire. Si n-am apucat, desi voiam…”

Sunt atat de multe incat as fi in stare sa transcriu fiecare carte in parte, rand cu rand. Vi le recomand din inima … Sunt carti care ajung acolo unde trebuie si te transforma incet dar sigur, din ceea ce suntem in ceva mai bun, cu mai mult suflet, capabil de mai multa iubire si sentiment.

M-am trezit azi mai obosita decat mi-am pus ieri capsorul in perna… Dupa lungi insistente pleoapele au binevoit sa reactioneze …. ma intind si rasucesc si parca as mai lenevi putin in pat. Cu atingeri lente imi dojenesc ochii ispitindu-i sa se hraneasca cu lumina ce imi invadase toata camera. Am zambit. Un soare de vis era langa mine … m-am culcat iarna si m-am trezit primavara? Oare am intrat in hibernare? Am tras adanc aer in piept si m-am asezat pe marginea patului…  incercand sa ma dezmeticesc si sa imi amintesc…

Stiu ca am adormit la fel ca in fiecare seara, cu privirea in tavan, cu gandul la tine… cu mainile cuprinzandu-mi corpul, ca intr-o imbratisare patimasa … rostind in minte aceleasi cuvinte “mi-e dor, mi-e dor…imi e atat de dor de tine”… Si apoi, a urmat vocea ce imi sopteste in urechea dreapta … “inceteaza … nu vrei, nu iti lipseste, e interzis…” ….si vocea urechii stangi “fii fericita, zambeste…bucura-te de el, retine fiecare sarut si fiecare atingere, acum iti apartine, nu te gandi ca nu il vei avea o viata, carpe diem … ” Am adormit in certuri, ma cert cu mine, pentru tine…si intr-un final, adorm istovita de atatea confruntari…

E atat de frumos azi… e atat de primavara, atat de cald, atat de prezenta e absenta ta…si mai mult ca oricand,… imi lipsesti. Si as vrea sa iti explic ca nu te vreau, chiar nu te vreau …  Intelegi? Nu as lupta pt tine, nu te-as fura din alte brate, nu te visez pana la final  imbatranit langa mine, nu te visez trecandu-ma praguri, nu-mi imaginez maini cu acelasi inele, nici nopti in care sa adormim pe covor, imbratisati ca doi copii …. nici vorba de toate astea…. Doar … mi-ai invadat simturile si ma bucur si zambesc si te ascult asa cum fac cu toate melodiile … le respir si le traiesc si imi reglez bataile inimii in functie de ele… Doar atat … Nu, nu te vreau …

Asta e luna mea… E luna in care m-am nascut, care mi-a conturat personalitatea, luna care da an de an, startul in noua calatorie… calatoria 2010. E luna capricornilor, acei oameni, perseverenti, incapatanati, ambitiosi, luptatori, si peste toate astea…niste artisti, oameni cu suflete mari, in corpuri mici.

Nu cred in horoscop, dar cand dau de el intr-o revista il citesc si chiar imi fac rapid un scenariu, cu ce s-ar putea intampla, pe cine as putea intalni, in ce circumstante … Si cu toate astea, niciodata nu s-a adeverit vreun horoscop citit de mine… Dar, curiozitatea ma impinge sa respir fara sa clipesc acele 3-4 randuri de sub zodia Capricorn.

Femeia capricorn:
În sentimentele ei domneste ordinea. Ele sunt pasionale dar le
lipseste curajul de a fi imorale. De aceea ele trebuiesc pur si simplu
seduse. Sunt prea precaute, precautie pe care in cele dinurma o extind
asupra precautiei insasi. Sunt in general retrase, dar increderea in
sine odata castigata isi vor schimba comportamentul. Le place sa fie
iubite. Femeia capricorn pluteste cu capul in nori, dar este cu
picioarele pe pamant. Nu poate fi mpulsiva in problemele sexuale. Este
pregatita pentru a se lasa admirata si adorata, dar nici un barbat nu o
va putea stapanitotal. Ea stie ce isi doreste un barbat, acesta insa nu
va sti nicoadata ce gandeste ea. Altii gasesc distantarea ei ca pe ceva
chinuitor, poateca si faptul ca-si ascunde bine sentimentele ei
extraordinare. Este foarte ambitioasa si niciodata multumita. Respecta
oameniide succes si primeste cu placere sfaturi de la ei. Ingamfarea ei
se poate usor dezlega facandu-i complimente. De-abia atunci devine mai
umana. Femeia capricorn, linistita, competenta, nu obtine intotdeauna
ceea ce i se cuvine.

Data de 10 a fiecarei luni … o numar de atat timp si o insemnez intr-un loc stiut numai de mine. Cred ca acum 2 ani am descoperit ca data asta vrea sa fie inaintea tuturor…ca o premianta a clasei, aduna luna de luna insemnari, triste, vesele, lacrimi, despartiri, imbratisari, iubiri… Nu m-a dezamagit niciodata, mereu am fost mai buna, mai plina, mai eu … mereu am zgariat ceva pe peretele alb… Azi insa… m-a lasat sa visez aiurea, azi am fost vrajita, fermecata, ispitita … azi am iubit un final de carte, azi am scris din inima, am luat un pix, un carnetel cu coperta de toamna tarzie si am scris…. Mi-am imaginat ca iti scriam tie o scrisoare, genul de scrisoare indesata intr-o sticla, aruncata pe mare…genul tipic de romantism iesit din cotidian… Iti scriam, ascultand in casti melodii compuse special pt noi … De unde naiba a stiut asta cine suntem si de ce ne privim in felul ala? Si cu toate astea, ne-a cantat … ritmuri care doar corpurile noastre le-au simtit, acorduri in care ne-am pierdut si regasit … si te-am pierdut din nou… Azi am scris cuvinte, pornite din ganduri, create din noi … traite sau imaginate, cui ii mai pasa? Imaginatia mea a fost reala… aproape te-am simtit, aproape te-am gasit… Intr-o zi o sa iti povestesc… cum te-am cunoscut pe data de 10, cum te-am sarutat pe data de 10 si cum te-am lasat sa pleci in aceeasi data. A fost sublim… Un amalgam de trairi toate sub acelasi numar… Tu nici nu stii sau poate nu iti aduci aminte…. Promit, o sa iti reamintesc si sunt sigura ca o sa iti placa.

Ma uit pe geam. Un geam trist, al unei camere reci… Nu vad nicaieri, si totusi…e un cer gri in fata mea… si un zid sters, al unei cladiri pe care nici nu as sti cum sa o numesc. Sunt prizoniera si totusi as putea sa plec oricand … dar picioarele imi sunt inghetate, refuza sa se miste din loc. Ce loc sinistru spitalul asta… numar minute pe care le pierd, adorm si ma trezesc si uit unde am ramas cu numaratul. Te numar pe tine de multe ori, esti in mintea mea … Incerc totusi sa privesc partea plina a paharului, imi pot odihni putin sufletul… Dar cum sa fac asta, fara sa ma gandesc ca vreau sa alerg pe campii verzi, un soare sa imi alinte fruntea si ochii… cum sa gandesc liber, fiind incorsetata in camera asta? Nici privirea nu imi e libera, nici trupul si nici gandul… Stau pedepsita pe un pat prea tare, citind … rumegand idei, imaginandu-mi … scriind scenarii, regizand scenete… Ahh, camera asta e prea mica pt imaginatia mea. Pot mai mult. Vreau mai mult. Citesc Alice Nastase… femeia asta e o zeita si scrie cu miere, toate  cuvinte lumii care parca ii apartin de la primul pana la ultimul. Toate sunt ale ei. Eu cand le scriu nu au aceeasi dulceata, nu au aceeasi intensitate… Ador sa o citesc. Mi se face dor sa iubesc, sa sufar…sa strang la piept. Ma regasesc printre randurile ei…. si eu am plans si eu am iubit … si eu am refuzat si am ranit… Si am iubit si in secret, ochii care nici acum nu ii pot uita… Se pare ca astea sunt iubirile care ne bubuie in piept, gata gata sa explodeze in mii de bucatele, cele neimpartasite, cele care ne dadeau insomnii si ne faceau sa visam cu ochii deschisi… incoltind mereu intrebarea in minte….cum ar fi fost daca…

Anul asta a fost complet sters, am zambit putin … am iubit putin….am trait…atat cat sa supravietuiesc… Am uitat sa sarut si sa imbratisez … am uitat sa gandesc cu inima.

Si uite asa s-a mai dus un an, in care nu am evoluat….in care daca am intrebi ce am facut, nici nu as sti sa raspund. Ce naiba a fost cu mine anul asta? Cat de pierduta am fost? Dar tu…. tu unde ai fost ? Intr-o zi o sa te intreb asta….atunci cand te voi gasi… M-ai lasat atat timp sa te caut, atatia ochi sa privesc … O sa te cert cand o sa fi in fata mea. Cu rautate si cu dor si probabil la final, o sa imi doresc sa te tin in brate si sa te sarut…pt ca mi-ai lipsit mult… aproape o viata.

De fiecare data cand incep un nou blog…. (si am inceput cateva pana acum, asta denota neseriozitate, imaturitate, lipsa de interes, de inspiratie….si lista poate continua) … imi place ca primul post sa aibe acelasi subiect. Imi plac inceputurile … imi dau putere, ma fac sa ma simt noua si neatinsa, ca si cum as avea o bucata de lut in mana si o pot modela cum vreau eu …  E asa placut sa te joci fara sa ai in minte un plan elaborat pe care trebuie sa il urmezi pas cu pas… Si cu toate astea… toate “marile mele creatii”,  le-am abandonat … De multe ori, am avut senzatia ca pauzele prea lungi dintre subiecte, imi ucid “publicul”, alteori am fost lipsita de inspiratie… Am scris, am sters, am scris am sters si nimic nu parea suficient de bun pentru a fi postat. Au fost dati in care am zis….de acum inainte, o sa public toate gandurile mele ascunse… fiecare idee ciudata, proaspata, fiecare vis, fiecare tel la care aspir … fiecare varf de munte pe care vreau sa ajung…si cu toate astea, nu odata m-am regasit cu ganduri mult prea obraznice pt ochii celor care imi citeau paginile, varfuri prea abrupte si vise prea colorate… Am renuntat! Nu odata, de multe ori… am renuntat nu doar la paginile scrise intr-un blog pe care de multe ori mi-l citeam singura… am renuntat sa visez, am renuntat sa sper, am renuntat sa te caut … am renuntat sa iubesc. Ahhh, partea cu iubirea e atat de delicata, de multe ori o scriu pe cea mai fina hartie, sub cea mai calda lumina, cu mana tremurand de emotie … Incerc sa nu gresesc, si cautand sa nu gresesc reusesc sa fac cele mai neinspirate alegeri.

De azi, vreau sa alerg mai des, mai mult… vreau sa scriu si sa visez, sa zambesc si sa gandesc ca soarele chiar daca e ascuns de nori, e tot deasupra strazii mele, vreau sa sarut asa cum vreau eu….si sa cant si sa dansez in ploaie… si sa te strig cand vreau. Vreau sa incalc regulile, vreau sa traiesc mai mult…. sa zambesc atunci cand ma gandesc la tine… sa ma trezesc zambind … si sa te vad. Ahhh…..atata timp am pierdut cautand sa fiu perfecta… cautand sa ma citesc prin ochii altora… cautand sa indeplinesc cerinte, sa multumesc pe toata lumea, sa nu supar, sa nu vorbesc prea tare, sa nu te calc atunci cand dansam … Acum, zambesc … ce copil naiv sunt….inca sunt si ma bucur de asta. Nici nu vreau sa cresc… oamenii mari sunt atat de tristi….am incercat sa fiu unul atata timp… Dar nu sunt eu. Eu sunt cea care tremura cand e sarutata la finalul unei intalniri, eu sunt cea care se uita in ochii tai si refuza sa isi mute privirea sa nu se rataceasca de tine… cea care te tine de mana atunci cand conduci, cea care iti canta in ureche atunci cand dansati si cea care respira aerul de pe gatul tau, ametita ca de un drog…Eu sunt cea care se indragosteste de melodii, cea care le traieste pana la ultimul acord de chitara, cea care le tine ca nebuna singure in lista si de fiecare data cand incepe, tresare … si simte si vibreaza. Nici nu stiu cum sa ma descriu mai bine. Am uitat sa folosesc cuvintele. Ce prostuta am fost atata timp…  Si atatea lucruri as vrea sa scriu, sa povestesc… sa nu ma pierd din nou… N-as vrea sa fac asta. E timpul pentru o schimbare, pt un nou inceput… pentru un nou an!